Teams - echipe

TEAM - Together Everyone Achieve More

Toată lumea vorbeşte despre echipe. Echipele sunt ceva la modă Echipele pot avea un mare succes sau pot fi un dezastru. Oamenii le iubesc sau le urăsc.

Știi care e problema cu echipele? Tocmai pentru că sunt atât de răspândite toată lumea are impresia că să formezi o echipă este o bagatelă. Vine cineva și spune ”vreau o echipă de 5 oameni care să...” și peste noapte apare o nouă echipă. Dar este de fapt o echipă? Hai să vedem.

Grupuri şi echipe

Cum spuneam, să formezi o echipă adevărată nu este aşa de uşor. Dacă pui la un loc un grup de oameni şi le lipeşti eticheta de echipă, ei bine, ei vor rămâne în continuare un grup de oameni. Și există câteva diferenţe fundamentale între un grup şi o echipă.

Leadership – un grup este condus de către un lider pe când conducerea unei echipe este colectivă, nu este apanajul unui singur individ. Chiar dacă există termenii de „şef de echipă”, „căpitan de echipă” sau „lider de echipă” asta nu înseamnă că ceilalţi membri sunt simpli subordonaţi. Fiecare membru participă la luarea deciziilor şi fiecare este în egală măsură responsabil pentru succesul sau eşecul întregii echipe. Liderul joacă rolul de coordonator, facilitator sau moderator dar, spre deosebire de un grup, nu este „boss-ul”, nu este singurul care ia decizii.

Important este colectivul și nu individul – într-o echipă contează şi se măsoară performanţa colectivă şi nu performanţa fiecărui membru.

Performanţa echipei

Echipele întrec indivizii când performanţa necesită multiple aptitudini, judecăţi şi experienţe. Echipele sunt mult mai flexibile şi mai productive decât grupurile care nu au obiective clare de performanţă.

Atunci, de ce există atâtea eşecuri? De ce mult promisa performanţă a echipei deseori nu se concretizează?

Răspunsul este destul de simplu – pentru că în acele cazuri în care „echipa” a dezamăgit nu a fost vorba de fapt despre o adevărată echipă ci despre o pseudo-echipă.

O echipă de succes înseamnă:

- Un set clar de obiective. Este important pentru performanţa echipei ca membrii ei să poată vedea „the big picture”, să înţeleagă business-ul şi astfel să găsească un echilibru între diferite obiective ce par antagonice.
- Unităţi de măsură ce permit membrilor să îşi evalueze performanţele şi care arată o conexiune clară între munca de echipă şi indicatorii principali de business. De exemplu, este important să livrezi produsele la timp şi se poate măsura performanţa echipei în acest sens dar este mai important pentru business gradul de mulţumire al clientului, ceea ce implică nu numai livrarea la timp dar şi calitatea produsului, comunicarea cu clientul etc.
- Training din mers – conceptul „train first, team later” s-a dovedit ineficient în practică. Unele lucruri pot fi învăţate doar „văzând şi făcând”, Deasemenea unele concepte trebuie reîmprospătate la un anumit interval de timp.
- Autoritatea membrilor echipei - fiecare membru trebuie să aibă autoritate asupra deciziilor necesare a-şi atinge obiectivele. Totuşi, această autoritate trebuie acordată gradual, începând cu puţin şi extinzând aria de autoritate odată cu trecerea timpului.
- Premii şi recompense bazate pe evaluarea întregii echipe nu a performanţelor individuale. Nimic nu va ruina mai mult moralul echipei şi dedicaţia membrilor săi decât „şeful care culege toţi laurii”.
- O cultură deschisă cu acces uşor la toate informaţiile de care echipa are nevoie şi la toate nivelurile de decizie. Pentru a avea succes o echipă trebuie sprijinită în permanenţă de către toată compania.

Succesul aduce succes – obiectivele mari, cele generale, pot fi „sparte” în obiective mai mici ce pot fi atinse imediat. Orice mic obiectiv atins cu succes va face ca obiectivul principal să fie mai aproape. Orice succes va creşte moralul echipei şi îi va face pe membrii echipei mai încrezători în propriile forţe.

Stadiile unei echipe

Formare (forming) - În primul stadiu nu există încă o echipă ci doar membri ai echipei care se poartă şi acţionează ca indivizi.

Furtună (storming)- Mai devreme sau mai târziu, personalitatea unui anumit membru va intra în conflict cu personalitatea altui membru, vor apărea neînţelegeri şi se va declanşa „furtuna”. Acest stadiu este inevitabil dar nu este ceva de speriat, fiind chiar benefic pentru performanţa ulterioară a echipei, deoarece acum se tocesc micile asperităţi şi au loc confruntări (se spun anumite lucruri „verde’n faţă”).

Normare (norming)- După ce apele se mai liniştesc se ajunge în stadiul al treilea, când se stabilesc, de comun acord, regulile ce trebuie respectate în cadrul echipei.

Performanță (performing)- Acum, după ce au fost înlăturate toate punctele divergente, echipa va acţiona ca un tot unitar şi va fi deschisă larg calea către performanţă.

Dizolvare (adjourning)- Orice are un început va avea şi un sfârşit. Odată ce obiectivele propuse au fost îndeplinite, echipa se va destrăma, rămânând în urmă amintirile plăcute şi mândria lucrului bine făcut.

De ce nu obțin performanțe toate echipele? Pentru că pseudo-echipele rămân în stadiul al doilea, de obicei sar peste al treilea stadiu încercând totuşi să ajungă la performanţă. Este uşor de ghicit rezultatul – nu vor reuşi.

Pentru a deveni cu adevărat o echipă este nevoie de:

- Dedicaţia membrilor echipei. Toţi trebuie să aibă drept prioritate absolută echipa şi atingerea obiectivelor propuse. Deseori, unii din membrii echipei au propriile obiective (hidden agenda - agendă ascunsă), diferite de cele ale echipei. „mă bag şi eu pentru că mai câştig un ban în plus dar nu am de gând să îmi risipesc timpul şi energia aici” sau „e o bună ocazie să mă fac remarcat; nu contează ce fac, important e să ies în faţă” sau „dacă totul se face în comun atunci lasă-i pe alţii să se agite; de ce să mai muncesc şi eu” sau „am de gând să preiau eu conducerea echipei, să se vadă cine’i cel mai tare” sunt numai câteva exemple posibile. Astfel de atitudine va ruina din start orice efort depus pentru formarea unei echipe adevărate.
- Competenţa membrilor echipei, ce ar trebui evaluată prin: abilităţile lor tehnice (specialişti într-un anumit domeniu), abilităţile de rezolvare a problemelor şi abilităţile interpersonale.
- Viziunea comună. Una din cele mai sigure metode de a reduce la tăcere multe echipe este de a întreba „De ce existaţi?”. Când o echipă nu are o viziune comună asupra scopului pentru care membrii ei muncesc împreună atunci nici nu poate performa. E ca şi când mai mulţi oameni ar încerca să rezolve un puzzle dar fiecare ar avea în minte o altă imagine. Totul s-ar transforma în haos. O imagine de final comună, pe care toţi o înţeleg în acelaşi fel este cel mai bun început.

Câteva sfaturi de final...

Dedicaţia membrilor echipei tinde să scadă pe măsură ce creşte numărul membrilor echipei. O echipă mult prea mare devine ceva impersonal iar membrii ei tind să nu se mai poarte ca şi coechipieri ci ca indivizi. De aceea, o echipă cu mai mult de 20 de membri rareori atinge performanţe înalte. Echipa ideală are 10 membri sau mai puţin.

„Să fii întotdeauna drăguţ” nu este pe lista de calități al unui membru bun de echipă. Uneori trebuie să iei atitudine sau să îți aperi punctul de vedere.
Bineînțeles, pe lista de calități nu e nici ”să fii întotdeauna un zgripțuroi”. Pentru că echipa contează mai mult decât individul, uneori este mai bine să fie îndepărtat din echipă chiar cel mai valoros membru dacă acesta nu înțelege să colaboreze cu ceilalți, dacă mereu are atitudine negativă, blochează, nu comunică etc.

Uneori există conflicte de idei în interiorul echipei. O echipă slabă rezolvă conflictele ajungând la un compromis, o echipă bună va ajunge în schimb la sinergie. Compromisul înseamnă că „1+1=1,5” dar sinergia duce la „1+1=3”.